IMG_7912

S C R I S O A R E    D E   M U L Ț U M I R E

Prin prezenta, Centrul de Instruire Profesionala al Auditorilor “CIPAM”, fondat de Asociatia Auditorilor si Societatilor de Audit din Republica Moldova “AFAM”,  adreseaza sincere multumiri, Serviciului Prevenirea si Combatere Spalarii Banilor, pentru delegatia care a participat la cursurile profesionale de instruire a auditorilor si au prezentat la cel mai inalt nivel prevederile proiectului de lege privind combatarea spalarii banilor si finantarii terorismului precum si pentru prezentarea aferenta tranzactiilor prin intermediul crypto-valuterlor (bitcoin).

Deasemenea apreciem conlucrarea constructiva intre auditori Asociaitiei Auditorilor si Societatilor de Audit “AFAM”  si reprezentantul Serviciului (Dorin Condrat), care a informat auditorii despre noile prevederi privind procedura de raportare si mecanismul de raportate care urmeaza a fi implementat de SPCSB.

Apreciem  sprijinul si profesionalismul de care au dat dovata specialistii SPCSB, in special dorinta acestora de a simplifica procedura de raportate la care vor fi supusi auditorii si suportul care va fi acordat la elaborarea unui Ghid de proceduri si principii, care va sta la baza elaborarii a Politicii combatere a spalarii banilor si finantarii terorismului, ce urmeaza a fi implemntata la nivel de societate de audit.

Sustinem pozitia SPCSB in privinza crearii unui formular de raportate care ar prevedea raportarea tranzactiilor suspecte ce nu este dublata de alte entitati raportoare. Prin urmare informatia aferenta tranzactiilor banesti este deja oferita SPCSB de catre institutiile financiare, iar dublarea acesteea de catre auditori sau alte persoane raportoare nu doar ar fi inutile ci si ar crea aglomerare de informatii care va suprasolicita potentialul fizic de investigare a SPCSB.

Deasemenea mentionam ca a fost utila prezentarea facuta de  reprezentantul UE in probleme ce tine de combatere a spalarii banilor si finantarii terorismului, care a adus un sir de exemple practice auditorilor si prezentat abordarea privind evaluarea riscurilor si a scepticismului profesional de care se ghideaza auditorii in Uniunea Europeana.

Speram in continuare la o colaborare fructuoasa, in problemele sus-vizate si suntem convinsi ca impreuna vom reusi sa contribuim la elaborarea unui cadru legal in domeniul combaterii spalarii banilor si finantarii terorismului care va fi aliniat la cele mai bune practici ale Uniunii Europene si in acelasi timp va fi racordat la realitatile economiei si situatiile existente in Republica Moldova.

 

Cu deosebita consideratie,

Presedintele Asociatiei “AFAM”

Spînu Raisa.

 

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Notify of
avatar
wpDiscuz